Din roi de fulgi

N-am să mai vin de azi să-ţi mângâi iarna

m-ai părăsit  în fulgi căzuţi demult

am ferecat în strop de gheaţă rana

din geană să nu lunece mai mult.

N-am să te las de azi  să-mi baţi la poartă

cu nerăspuns la dor ce suspina

şi implora  să mai zideşti în soartă

speranţa, când amurg o ruina.

De azi nu mai culeg înfiorată

opt cifre răsădite-n celular

n-am să tresar ca ieri înviorată

la: "am sosit".

Şterg din vocabular.

Căci ai lăsat să mă-mpresoare iarna

când miez de vară eu ţi-am dăruit

şi de-al tău chip doar îmi legasem geana

iar tu în roi de fulgi m-ai părăsit.

Privire-n urmă pe furiş

N-am mai fost demult... Mai stai în poartă?
Mă întrezăreşti în siluetă
ce s-a-ndepărtat tiptil din soartă?
Sau cortina tragi peste scenetă?


Nu ne-am mai văzut printre vocale
de la cel din urmă strop de şoaptă,
când ghiceam iubirea pe petale
şi muşcam din lacrima răscoaptă.


Nu te văd trecând... Sunt prea grăbită
să-mi mai pese de o umbră-n noapte,
ce s-a scurs, de clipe înghiţită,
din destin rupând cu dinţi de lapte.


Parcă te-am uitat... Sau poate-mi pare?
Poate eşti o ramă de icoană
şi pe pânza sumbră din uitare
mai suspină geamătul din rană.


Nu ştiu ce să cred... aştepţi la poartă
sau demult ai lacăt şi la uşă?
Pentru nepăsare, cont de plată
creşte-acum sub tălpi pe cărăruşă.

"Otravă dulce"

Mă pierzi în labirint  de căi ferate,
te pierd în goana clipelor  prin veac
şi rătăcim prin basme aiurate
singurătăţilor să stoarcem leac.


Cercăm la gust din poamele străine,
ne îmbătăm cu vinul oţetit
înăbuşind în zâmbet fals suspine
şi resemnări pentru destin sortit.


Tăcerea mea-n final de depărtare,
tăcerea-ţi la-nceput de despărţiri
cu lacrimi răguşite pe scrisoare
venin strecoară-n nopţi de amintiri.


Dar suspendând de orizont privirea
te chem, mă chemi cu visul ne-mplinit,
cu buze-n tremur atingând iubirea
într-o orbită care ne-a unit.

Metamorfoza iubirii

Cuvinte îmbrăcate în ninsoare,

îmbrăţişări cu palmele de ger,

o primăvară falsă, fără soare

şi în poveste - lume fără cer.

Deşert sub talpă, rană în aripă,

vocale ambalate în minciuni,

veac cuibărit în lacrimă de clipă,

vis alungat din basmul cu minuni.

Chemare amorţită-n gură mută,

fiori apuşi în viscole şi ploi,

orbită îmbrâncită de pe rută,

un eu şi-un tu necontopiţi în noi.

În calendar duminici anulate,

iertări ascunse-n roua din priviri,

suspine în clepsidrele secate-

e tot ce se numeau mai ieri "iubiri".

Cursa destinului

Pe ruine toamna ne-a găsit,

visele s-au transformat în zdrenţe,

lunecând dintr-un destin ursit

în lăcaş de noapte şi tristeţe.

Încercam din cioburi a-nchega

sărbători de şoapte mincinoase

într-un snop furtuna când lega

căi de pe orbite veninoase.

Dar ghiocul cursă ne-a întins-

aşchii s-au înfipt în miez de boltă,

din fiori pojarul că au stins

în priviri lăsând o udă notă.

Geamăt mut în zâmbet fals încui

nor de fulgi culeg în primăvară

înghiţind apusul amărui...

şi din dor te smulg să nu mai doară.

Înoirea dex-ului

Demult omisem substantivul "fericire",

pe gura-n zâmbet clopoţei demult n-am prins,

nu sunt în dex-u-mi tălmăciri pentru "iubire",

de neduminici mi-am lăsat destinu-nvins.

De-atâta toamnă-am scuturat din vene visul,

am scos din pânză cel din urmă curcubeu,

am zăbrelit în călimară paradisul,

din dormitor am şters pluralul pentru "eu".

Şi stau pe prag o moviliţă fără umbră,

ninsori mă-mbracă într-o filă pentru vers,

întemniţez în strop de vin ursita sumbră

să caut urma ta pierdută-n univers.

Să-nvăţ din nou a scrie slova "fericire",

pe gura-n zâmbet clopoţei din nou să prind,

s-adun din zdrenţe buchii noi pentru "iubire",

în paradis o nouă candelă s-aprind.

Anulată

Duminici petrecute de la gară
în fapt de noapte,  cu un tren rapid
a despuiat pojarul tău de pară,
a aşternut cu gheaţă patul vid.


Minciuni în şoapte adolescentine
din iepuraşi de soare străvezii
te-a-ncolăcit cu braţele feline
cu veri să-ţi mângâi  toamnele târzii.


Ai rupt cărări de noi bătătorite
prin dorul verde când fugeam desculţi
nădăjduind apriluri infinite,
noi melodii în vene să asculţi.


M-ai anulat ca pe-un ecou de şoaptă,
un adevăr de timpuri consumat,
să te înfrupţi cu strop de lavă coaptă
în miezul de vulcan activ chemat.


Rămân în leagănul stropit cu rouă,
suspin mi-e casa-n visul resemnat,
să potrivesc culori pe-o pânză nouă
cu-o umbră în destinul întomnat.

Vis consumat

Nu plâng

şi pare...

nici nu te urăsc -

tu ai născut

şi ai ucis iubirea,

pe gene

vise moarte

izvorăsc

şi sub troiene

mi se-ntoarce firea.

Brodasem

în destinul tău

un vis

ce-l tot purtam

prin filele prunciei

şi-am inventat

din doruri paradis

să cucerim

adâncul veşniciei.

Dar vinul nostru

s-a băut demult,

sau ţi-ai dorit

să guşti

din mustul proaspăt...

Nu te mai chem

nici nu aştept mai mult

cerc să brodez destinul

din alt capăt.

Pustiită

Durerea muşcă din senin -

doar nori şi ceaţă,

în poala sorţii încă ieri

mai fu verdeaţă

mă încălzea chiar bruma

cu scântei din lună,

cu visuri -

eram doi şi împreună.

În palma ta îşi face cuib

o altă palmă,

îmi potrivesc pleoapa udă

sub năframă,

în giulgi destinul îl îmbrac

să plec în humă,

nu eşti al meu -

încet mă scurg precum o spumă.

N-am să te chem -

o alta numele-ţi dezmiardă,

nu te aştept -

a îngheţat privirea-ţi caldă,

nu te doresc -

pe gura ta e a ei gură,

cu alta firea-ţi se frământă în arsură.

Culeg dureri

din fericirea de-altă dată,

că te-am iubit

trădare este a ta plată,

nu vreau să vii -

tu ai ucis iubirea-mi vie,

chiar de-o să ceri

din nou să iert -

rămân pustie.

Speranţe ucise

Stau umbră înghiţită de apus
pe pragul casei noastre - 
o străină
cu dorul de răceala ta răpus
turnând în ceşti must proaspăt de călină.


Pe palme ţii petale de cais
şi febră din chemare  de amantă,
mi se destramă-n pulbere  un vis
căci lunec din destinul tău pe pantă.


Prizoniera nopţilor din tren
m-am contopit cu ceaţa din uitare,
cu viscolul rutinei să mă cern
când pe-al ei braţ tu cauţi sărbătoare.


Ieri jumătăţi eram dintr-un întreg,
singurătăţii azi mai cos o zdreanţă,
de-amurgul ud cărările îmi leg-
tu ai ucis o ultimă speranţă.

Infidel

De mi-ai întoarce
visu-n doi pictat
pe-o noapte
să-l fac o zdreanţă
înecat de-a zilei lapte
şi pe un câmp imaculat
fără suspine
să modelez un nou destin
să mă aline.


Pe-un nou decor-
eu într-un leagăn viu de frunze,
ele mă mângâie
dar... Vai!- cu-a tale buze
şi îmi ascund obrajii roşii sub petale
dar mă-nfior de-aroma lor-
e-a gurii tale.


Peste retină o cortină trag grăbită
acolo-i, Vai!
o scenă când ţi-eram iubită,
când braţul tău era arcuş
iar eu vioară...
Ah!noua pânză se preface iar în pară...


Of, mai rămân în visul nostru
înc-o seară
până în zori să mă prefac
în strop de ceară...
Dar , infidelule,
să ştii că n-ai iertare,
să nu-ţi închipui
c-ai să scapi de răzbunare.

Iertare

Mă consolez cu şoapta ta de mâine

şi palme-mbrăţişate a iertare

când umbrele-n amurg o să se-ngâne...

dar azi trădarea ta încă mai doare.

Te voi primi-n amiaza de suspine

cu geamătu-ţi de rugi şi de regrete

înmormântându-mi roua în aldine...

dar visul va-ngheţa după perete.

Voi desena surâs de mască falsă

din fluturi inocenţi cu-aripi de ceară

şi-mi voi ascunde viscolul în plasă...

dar noaptea-n zi va curge fără seară.

Şi mă va arde lutu-ţi pe-a mea humă

când vom fi muguri fără primăvară,

voi amorţi sub palmă ca sub brumă

căci rug străin turnasei peste pară...

Spini şi roze

Nu te alung
tu te prelingi din mine
cu ultima ninsoare de salcâm:
pe geană-rouă,
pe amurg- suspine
şi-n tâmplă
melodii de caldarâm.


Mai strâng la braţ
apusul umbrei tale
răpite de-un april
în ochii Ei
din pleata-mi
scuturată de petale
în poeniţa Ei cu ghiocei.


Nu te mai chem
prenumele-ţi mă frige
cu-atingerea
finalului sărut,
de-un ultim pas
ispita mă învinge
dar ultimul
demult a fost făcut.




Şi pe furiş
împlânt în carnea-mi poza-
frumoasă Ea
şi tu... ah! fericit!


Din floarea ta păstrez doar spinii,
roza
o pun pe fruntea ei...


Să fii iubit.