Speranţe ucise

Stau umbră înghiţită de apus
pe pragul casei noastre - 
o străină
cu dorul de răceala ta răpus
turnând în ceşti must proaspăt de călină.


Pe palme ţii petale de cais
şi febră din chemare  de amantă,
mi se destramă-n pulbere  un vis
căci lunec din destinul tău pe pantă.


Prizoniera nopţilor din tren
m-am contopit cu ceaţa din uitare,
cu viscolul rutinei să mă cern
când pe-al ei braţ tu cauţi sărbătoare.


Ieri jumătăţi eram dintr-un întreg,
singurătăţii azi mai cos o zdreanţă,
de-amurgul ud cărările îmi leg-
tu ai ucis o ultimă speranţă.