Privire-n urmă pe furiş

N-am mai fost demult... Mai stai în poartă?
Mă întrezăreşti în siluetă
ce s-a-ndepărtat tiptil din soartă?
Sau cortina tragi peste scenetă?


Nu ne-am mai văzut printre vocale
de la cel din urmă strop de şoaptă,
când ghiceam iubirea pe petale
şi muşcam din lacrima răscoaptă.


Nu te văd trecând... Sunt prea grăbită
să-mi mai pese de o umbră-n noapte,
ce s-a scurs, de clipe înghiţită,
din destin rupând cu dinţi de lapte.


Parcă te-am uitat... Sau poate-mi pare?
Poate eşti o ramă de icoană
şi pe pânza sumbră din uitare
mai suspină geamătul din rană.


Nu ştiu ce să cred... aştepţi la poartă
sau demult ai lacăt şi la uşă?
Pentru nepăsare, cont de plată
creşte-acum sub tălpi pe cărăruşă.