vineri, 26 martie 2010

Doi stropi...


Doi stropi pe-aceiaşi geană
(sau din acelaşi nor)
ne-am contopit în unul
prinzîndu-ne în zbor,
să-ţi spăl sub talpă calea,
tu- gîndul meu pătat
cu bobul de lumină
pe chipu-ţi reflectat.

Prin ploi ce curg şiroaie
de fire tulburii,
să mă filtrezi cu zarvă
de nunţi şi cumătrii,
la gura de cascadă
în drum spre ocean
să-mi ocroteşti cristalul
de valul cel viclean.

Eu să te smulg din soare
de vei ceda momit
sărutului prădalnic
şi-o crimă să comit,
păstrîndu-te integru
în mine implantat-
nu înzădar prin lacrimi
şi ploi te-am căutat.

Şi vom urca în ceruri
doi stropi nedespărţiţi
să cad, să cazi o rouă
pe-obraji de-ndrăgostiţi
şi-n şoapta cu jăratic
din nou să ne topim,
de la destin de ceară
spre zbor să ne răpim.

Depărtare


Ce departe e azi pîn-la stele, iubite,
de fireasca sclipire-au rămas părăsite
şi îngînă-n duet cu luciri de gerar
pentru dor ce-ai lăsat, un tangou funerar.

Timp şi spaţiu te fură din mine, mă ceartă,
lava-n gîndu-mi şiroaie, suspinul nu-mi iartă,
mă loveşte cu spini peste sîni-mi miraţi-
de minciuna-ţi erau încă ieri sărutaţi.

Al tău nume dezmierd cu chemarea mea mută-
trei silabe din cer gura mea împrumută
să-nvelesc vis frumos de neşoapta-ţi rănit
unde-un înger de zi într-un verb ne-a unit.

Prea departe... dar creşti ca un prunc în făptură
să-mi fii leac cînd mă laşi într-un pat de arsură,
să-nflorească bujori din speranţa că vii
să citesc: "mi-a fost dor..." pe petalele-ţi vii.

Petale de Crin


Un suspin desenat cu o şoaptă
din dorinţă, de Crin parfumat
pe-o petală subţire, necoaptă
de prezenţa de Zeu nechemat.

Să-i devii pentru strigăt captivă-
mărţişor nedublat fără chip,
libertăţii o fiică-adoptivă
trasă-n ţeapă pe propriul ghimp.

Condamnată de frică la fugă
din pojarul de pană aprins
să priveşti pe furiş şi cu rugă
pentru-o rimă în geamu-i nestins.

Spectator la a sa-nmormîntare
îngropată de vie să fii...
Va tăcea rima ta trădătoare
ce concepe din cîntu-i în fii?

Şi plecarea-ţi mă plouă petală
din fiorul înfrînt, resemnat.
Cu speranţă de soră-rivală
voi păstra chipu-n verb desenat.

Din iluzii


Din iluzia ta transparentă
stropi de stele se varsă prin vene
să stopeze în calea ei lentă
scrumul clipei sub plasa de gene.

Să se-aştearnă un mai peste iarnă,
să mă-mbrace-n cununi viorele,
resemnarea cu ploaia s-o cearnă
spălînd chipul şi visul de rele.

Şi în braţe să prind deşteptarea
adormită în stropul cu sare,
să adun într-un val depărtarea
răspunzînd da, da, da... la chemare.

Să mă-nvăţ să-ţi prind dorul pe palme
şi arsura să-ţi vindec cu gura
pîn-suspinul din strunele calme
de pe lună vor scoate armura.

Să ne prindem în jocul prunciei,
pentru doi o dorinţă pulseze,
nouă şansă cerînd veşniciei-
după mai înc-un mai să urmeze.

Şi iluzia ta transparentă
să m-aştepte şi mîini în minciună
de lumina, să fug, violentă
rămînînd o cuminte nebună.

Doi fulgi


Roi alb pe purpuriu de mărţişoare-
doi fulgi de primăvară huiduiţi
în nourul de clipe călătoare
înspre apus, de Cer neauziţi.

O ultimă planare, acuzată
de mugurii pe cale de-a plesni
cătînd îndreptăţiri în chip de vată
pentru fior ce prinde a foşni.

O ultimă dorinţă... Cui îi pasă
că vor zbura spre soarele încins-
păcatul cel din urmă azi îi lasă
să muşte-mbucătura ce i-a-nvins.

Şi de e joc sau liberă cădere-
vor fi doi stropi într-un april străin
turnaţi între petale pentru miere,
aleşi din umplutura cu venin.

Nevorba ta


Pe zidul din nevorba ta cuminte
îngîndurarea neagră o aştern ,
speranţa mea zădarnic să n-alinte
pe fila cărţii tale cînd mă cern.

Cerc să găsesc prin roua presărată
de rodul frunţii tale în nesomn
chemare din pruncia ta curată
ce ţi-e toiag în zbuciumul de domn.

Deşertul să-l stropesc, să dea în floare
de fantezii cunună să-mpletesc,
cu visul meu minciuna-ţi să se-nsoare
jucîndu-şi nunta într-un cort ceresc.

Dar mă lovesc de pauza finală
dintr-o poveste fără "va urma",
căci rima ta într-un costum de gală
nădejdea nebuniei va curma.

Triunghi


Pe frunte-ţi îmbracă cunună
din dulce dorinţă-n minciuni
şi tu o accepţi să-ţi mai spună
pe chipu-mi furtună s-aduni.

Te-ndeamnă să vii la-ntîlnire-
cu-arcuşul pe strună-i răspunzi
seninul răpindu-mi din fire
şi geana în strop să-mi ascunzi.

Păşeşti spre portiţa-i deschisă
venind mai apoi repetat-
privesc ca o frază omisă
din gîndul abia deşteptat.

Pîndesc pe furiş prin spărtură
la jocul de aşchii de stea
şi-o schijă m-aruncă-n arsură
oprinduse-n inima mea.

Pe gura ta runa se-amuză
turnîndu-mi în sînge venin
din gluma propusă de muză
să trecă un cînt în suspin.

Mai aproape...


Te mîngîi febril pe silabă
de lipsa-ţi să-mi stîmpăr durerea
la pieptu-ţi cu braţul meu salbă
se prinde din firea mea vrerea.

Tăiş de suspin ce te cheamă
în carnea de geamăt se-mplîntă
cu tremur de dor şi de teamă
smulg nota străină ce-ţi cîntă.

Să spintec distanţa şi timpul
şi legi ce îmi spun că-s nebună,
smulgînd din destinul tău ghimpul
să-l leg de al meu cu o strună.

Din zborul căderei finale
pe-o stîncă cu vîrful sub pleoape
în tine mă scutur petale,
iubite, să-mi fii mai aproape.

Gelos


Nu fii gelos, iubite
pe fulgii ce mă ning,
ei nu-ţi acopăr chipul,
de tine dor nu sting.
Nu fii gelos pe stropul
pe trupul gol prelins,
scînteia din silaba-ţi
mă-mbracă-n jar nestins.

Că îmi sărută faţa
nu fii gelos pe vînt,
îmi toarnă foc în vene
doar rugul din cuvînt.
Nici pe străinul care
aseară m-a cuprins
şi cu pojarul firii
făptura mi-a învins.

La ce ţi-e gelozia
cînd tu îmi eşti iubit
şi îţi rămîn fidelă
în vis neprihănit.
Iar luna cea de miere
la nesfîrşit trăim
în leagănul de buchii
noi doi cînd ne iubim.

Alături


Aşează-te alături,
azi vin să te iubesc
în para gurii tale
un fulg să mă topesc.
Să mă dizolve braţul
prin mine-ncolăcit,
în păr să-mi prinzi podoabă-
sărutul tău zgîrcit.

Din şoapta-ţi mincinoasă
să-mi dai să mă înfrupt
să mă doresc înfrîntă
cu patima cînd lupt.
Şi să citeşti sub pleoapa-mi
îndemnul meu sfios-
o taină ce mă sfarmă
să cauţi curios.

Să nu asculţi de ruga-mi
de-oi cere să-ncetezi,
să nu crezi ce ţi-oi spune
şi tot ce spun să crezi.
O veşnicie-n clipă
să-ţi dau şi tu să-mi dai-
azi mă aşez alături
iubită să mă ai.

În abur


Mi-e frică, de vin mîine
să bat iar tu să taci...
Voi aştepta. Spre ziuă
cu roua de pe maci
să mă prefac în abur
şi îmbarcată-n vînt
să trec peste trei ape
şi peste un pămînt.

La poale de chemare
şi-n vîrf de aşteptări
să te găsesc- o şoaptă
-n necunoscute zări,
ce le-am iubit în ochi-ţi
că-mi sunt cei mai frumoşi
şi în plesnit de muguri
în codrii mei pletoşi.

Apoi în strop de-agheasmă
să cad pe gura ta
purtîndu-mă pe buze
să nu mă poţi uita
şi să-mi dezbraci pustiul
ce visul mi-a-nrobit,
să mă primeşti femeie
şi tu să-mi fii ibit.

Bucata de soare


Ai venit să-mi aduci
cea bucată de soare
fără care-n ghiveci
moare-n mine o floare,
Despre taine ce dor
făr-să-ntrebi mă descoşi
şi frumoasă să fiu
o rochiţă îmi coşi.

Mă inviţi pe-nserat
dar te văd la amiază
să mă spăl pe sărut
cu-al tău cînt ce burează,
Să te chem mai apoi
cu ploi repezi la geam,
Ştii, demult eşti al meu,
chiar şi cînd nu te-aveam.

Şi-ţi vorbeam de un dor
ce e dus făr-plecare,
uite,-acum a venit
şi mă-ncînt, şi mă doare,
că îmi dai să te am
şi-n delir să trăiesc
învăţînd un cuvînt
ce-l uitasem- iubesc.

Păcat sfinţit


Văd, iubite, cum treci pe aici
şi laşi urme zgîrcite pe taste-
că aprilu-mi nu-l uiţi vrei să zici
cînd te-ascunzi în tăcerile caste?

Lasă-o şoaptă cînd vii să mă vezi
să m-atingă sărutu-ţi pe buze-
strop de gînd pe-al meu dor să burezi,
cine-amorul de rime s-acuze?

Mai aştept la un capăt de vis
să mă chemi cu un semn de-exclamare,
rătăcit în al tău univers
să aduc în pustiu-ţi salvare.

Rouă-n geana uscată culeg
să-ţi stropesc un suspin în arsură,
de tulpina-mi privirea să-ţi leg
şi minciuni să culeg pe-a ta gură.

Iar cerneala s-o torn în pahar
de ţi-e frică de-a ta nebunie,
căci păcatul sfinţit ni-i cu har
să rămîie pe veci cununie.

Să te găsesc...


Mă urc la gîndu-ţi cuibărit în călimară
de frăgezimea lui divină să mă-ncînt,
risipa clipei-nmugurirea-i înfioară
cînd din silabă storci o gamă pentru cînt.

Şi te frămînţi precum un verde-n geana verii
găsind un "eu" ce ţi-a rămas necunoscut
singurătatea să-ţi lungească umbra serii-
dar mult mai ai, să te conjugi la timp trecut.

Culege fraga de sub şoapta de copilă,
învaţă arta veşniciei în nesomn,
suspinu-aruncă lîngă buchia pe filă
cu paşi mărunţi să te transformi din prunc în domn.

Clădeşte zbor de biruinţe sub aripă,
sloboade-n pînze uragan ce stăpîneşti,
nu ancora cu roua pleoapelor în clipă,
răspunsul rimei la chemare să găseşti.

Speranţa


Torn prin cer întrebarea mea mută-
în oglinda din lac- lipsa ta,
rana mea un balzam împrumută
dintr-o rimă cu nu-mă-uita.

Las chemarea pe vis suspendată-
o speranţă mai are-a trăi
pîn povestea cu "fosta odată"
despre noi la trecut va grăi.

În minciună îmbrac disperarea-
primăvară-i mai mult zi de zi,
de-am să dorm încă azi cu plecarea
mîine cerul mă va auzi.

Şi o urmă de gînd în scrisoare
voi alege atent s-o dezmierd,
de pe gura-ţi pe-a mea să coboare
gust de muguri ce fulgii îmi pierd.

Plouă


Ploaia de stele pe brumă-n rugină
trece în fulg, ce-i o rouă-n april
calea-ţi aţine cu paşi de felină
şoapta să-ţi mintă în gîndul viril.

Visul curmat- randevu între muguri,
chip de fantomă-n ninsori de cireş,
vinul oţet curge mustul din struguri-
o constelaţie iar a dat greş.

Rupe arcuşul o strună grăbită,
notele curg într-un ghem încîlcit-
încă un mart m-a găsit neiubită,
încă în gară e doru-ţi zgîrcit.

Plouă spre stele-aşteptări ne-mplinite,
pod de chemări din silabe-mpletesc-
două destine de Cer neunite,
două hotare ursuze cîrtesc.

Neuitare


Plecasei atunci să te uit-
din mine, din toamnă, din şoaptă,
din dorul apus mai demult,
din poama rămasă necoaptă.

Căzut-am orbită din cer
pierdută de Calea Lactee,
purtîndu-mi pojarul prin ger
cu visul de pruncă-femeie.

Să doară-un extaz ce-l trăieşti
în clipa de dulce rutină,
o notă pe strună cînd eşti
şi-o stea în zenit pe retină.

Apoi să revii ca să pleci
să-nvăţ a uita neuitarea
cu geamăt pe buzele-mi reci
ce-mi ştiu în suspin aşteptarea.

Aripi


Şi brumă a fost şi ninsori,
şi fluturi cu-aripile-n rouă,
şi lipsă de verb în scrisori,
şi arşiţă-n suflet cînd plouă.

Şi veacuri, şi alte iubiri,
şi-o rimă de dor resemnată
că şoapta demult nu admiri
să laşi pe-a ei pînză o pată.

Şi-n geam o bătaie în plus,
şi încă-un suspin din tăcere,
şi-un chip din retină exclus
răspuns pleoapa mea să nu spere.

Dar iarăşi e luna-n zenit-
Icar cu aripi de-al tău nume
m-arunc în cel vis ne-mplinit-
apusul mă-ndeamnă din brume.

Ignorată


Mi-ai ignorat picătura de vin
din strop de-adio cu faur,
în ultim fulg cînd am vrut să revin
din rătăciri în coclaur.

Şi a rămas gîndul meu suspendat
între orbite-n cădere
să-ţi reproşeze suspinul trădat
spinul crescut din tăcere.

Însă privirea-ţi ascunsă în vers
pradă din mine iertarea,
prunc să te-accept în al meu univers
cînd ne desparte ninsoarea.

Şi te aştept, căci nu am de ales-
toamnă-s în mai ignorată,
tu- un miracol din şoaptă cules,
în curcubeu-mi o pată.

Cînd?



Cînd vrei să vin iubite?
în zori, sau miez de noapte,
în toamne însorite,
sau veri înnourate,

cu patimi efemere
-n final de săptămînă
pentru-un sărut cu miere
şi-atingeri fără frînă,

sau într-o zi nescrisă
pe foi de calendare,
de-un nou destin învinsă-
să nu accept plecare,

în aşchie de lună
pătrunsă prin fereastră,
cu visul în cunună
despre povestea noastră...

Căci aş veni grăbită
la prima ta chemare,
să mă cunosc dorită
de-a ta îmbrăţişare.

Salvează-mă...


Salvează-mă, iubite
de nebunia nopţii,
că-s umbrele-aurite
şi devastează hoţii
din calendar o filă
ce poate fi din urmă,
dar am rămas copilă
cu tîmplele în brumă.

Aruncă din busolă
chemări de stea polară
ce m-a sedus frivolă
cu basm de primăvară
şi mi-a promis aripă,
dar toamna-i colivie-
întemniţată-i clipa
născută în sclavie.

Salvează-mă de vise
ce te răpesc din mine,
lăsîndu-te-n culise
-n decoruri asasine
să te lipsească-n noapte
de plapuma privirii,
de vin din poame coapte
pe perna împlinirii.

Ei, şi ce...


Ei, şi ce
de eşti rouă a nopţii pustii,
sau chemare sfioasă
-a dorinţei tîrzii,
ei, şi ce
de eşti vis
şi rămîne-vei vis...
Cine-a zis că a ars?
Ce eşti tu,-i de nestins.

Ei,şi ce
de m-acuză azi îngerii-n Cer,
de insişti (poate nu)
să n-aştept,să nu sper...
Cel mai dulce fior eşti
şi vreau să-mi rămîi,
nu eşti ieri,
nu eşti mîini,
astăzi veşnic să-mi fii.

Ei, şi ce,
de-ai să pleci
făr-să ştiu că te-ai dus-
ai să ştii să aştepţi,
(poate eu),
colo sus-
şi-ntr-o zi fără foi
dintr-un vechi calendar
împreună vom sta
pe-un comun lampadar.

Rămîi...


Rămîi şi astăzi o uimire
prin geam murdar de troleibuz
parcat la ultima oprire
privind nehotărît, confuz.

Pe drum curmat de anotimpuri
ce au oprit în calendar
pîraie desenate-n gînduri-
ai refuzat al verii dar,

ce-ţi promitea de-apus eclipsă
într-o iluzie de-april
să întregească cu-o elipsă
tangoul pulsului febril.

Că-n strop de ploaie ciobănească
să te preschimbi vei reuşi,
pe calea lutului firească
cînd dusul îţi vei desluşi

şi vei abandona chemarea
urcînd grăbit în troleibuz,
îţi vei aşterne consolarea
trecută-n humă de abuz.

Petală...


Sunt astăzi o petală
ce din buton s-a rupt
şi toamna îşi înşeală
cînd clipa curge-abrupt.

Mă mai aştept culeasă
de-o ploaie în amurg
cu stropi din a ta casă
ce pe obraji îţi curg.

Şi-n fuga ta din rima
ce dorul mi-a ştiut
şi îmi iertase "crima"
că-n visu-mi te-am avut,

vreau să revii o floare
din care-am lunecat,
să uit de cea plecare
ce geana mi-a secat.

Declaraţie


Tu azi deacum respiri a primăvară,
în fulgi grăbiţi privirea eu îmi moi
şi te aştept în noapte fără seară
sub cer fără ninsori şi fără ploi,

la margine de spaţiu şi tăcere,
într-un fragment de infinit în timp,
în strop ce nu învie şi nu piere,
într-o imagine pictată fără chip.

Şi în venirea ta întîrziată
(cu toată nerăbdarea ce-o tăiesc),
din curcubeul meu smulgînd o pată,
răpeşti portocaliul ştrengăresc.

Căci tu respiri cu vînt de primăvară
cînd iarna ninge-n doru-mi despuiat
să te răpuie-n mine ca o fiară,
ce din a ta nevorbă a-nviat.

Dar tu revii în ciuda nechemării
căci aşteptarea nu am dezvăţat-
declar capitulare depărtării
şi timpului în gînd întemniţat.

Pauze


Să vii mai des în pauza de vis
să mă dezbraci de zi şi de rutină
şi lasă-te de braţul meu învins
să te dezmierd şi tu de mă alină.

Te-am cunoscut un nour transparent
ce-i fără strop, dar mîngîie cu umbra,
să îmblînzească frigul violent,
să răsădească crini sub bolta-mi sumbră.

Să-mi povesteşti despre tăcerea ta
cu ochii contopiţi pe-a mea retină,
cînd timpul de menirea-i va uita
vom creşte două astre-ntr-o grădină.

Şi poate o albină va lua
polenul meu şi-al tău sub aripioare,
în dulce strop de vom evalua-
o pauză în calea spre uitare.

Picătura de cerneală


Culeg pe geana-mi gîndul tău
ce roua vine să-mi înghită,
să-mi smulgă tălpile din hău
şi din dorinţa adormită.

Dar te implor să nu şopteşti
cu verb lipsit de azi sau mîine
în care visele-ţi fereşti
de pasiunea rimei pline.

Şi lasă-mă să mă găsesc
în picătura-ţi de cerneală
cînd se presoară pe "iubesc"
căci cine ştie de înşeală...

Eu fără remuşcări te mint
cînd tu citeşti,"iubite frate..."
iar eu cu buzele-ţi alint
a tale buze aplecate.

Şi te cuprind la sînu-mi prunc
sau stea pe-orbită paralelă
cînd şoapta-mi în buchet ţi-aduc
din pasiunea mea fidelă.

Păcat


Sunt soră geamănă cu ploaia
din abur ce-a crescut din Prut,
dar a lăsat s-o ia vîntoaia
făr-dezmierdare şi sărut.

Tot picurînd să potolească
arsura-n dorul amputat
ce n-a-nvăţat să contenească
păşind prin veacul despuiat.

Cercînd să uite de pedeapsă
se-aruncă zilnic în păcat
sub şoapta-ţi tandră ce se lasă
pe chip şi cuget despicat.

Şi se desfată- o mireasă-
dar nu pe patul conjugal,
zăcînd în efemera plasă
cu-ambiţii de palat regal.

Şi cu nădejde să revină
în miez de nucă întregit
din închisoare fără vină
forţînd destinul amăgit.

Miez


La margine de gînd ce mai durea
te-am căutat, smulgînd din piept troianul,
zîmbind, cu miez cules din viorea
ce mistuia pe pleoape uraganul.

De glasu-ţi mă lipeam în şoapta mea
şi de al tău nenume în chemare,
de curba pe orbită ce glumea
despre-o tangenţă nulă, călătoare.

Căci nu doar praf de tălpi în carnea ta
fu pus, să-ţi întregească zămislirea,
dar şi suspin ce geana-şi căuta
cînd între buchii îmi pierdusem firea.

Azi ies în noapte calea să-ţi aţin,
ce trece prin sistema mea solară,
prin vise, ce deacum nu-mi aparţin
şi prin îmtîrziata-mi primăvară.

Stare


Prin pîntec fluturi zbor, pe buze-
surîsu-orchestrei de viori,
ţîşnesc în roiuri buburuze
din buchii. Mă cufund în nori.

Un nume se dizolvă-n gură,
prin vene-albastre flăcări curg,
delir pe pernă în arsură,
cearşaful- bolta în amurg.

Sub tălpi- cărări cu capu-n Lună
şi pauză în veac grăbit.
dorinţa-n şoaptă se adună
din nerăbdări ce m-au zdrobit.

Pe frunte fulgii cad petale
şi-n februarie-i april,
urcuşul se preface-n vale
chemările- de păsări tril.

Iar chipul tău din stropi de rimă
gătit în nimb de heruvim
pe-a mea retină se imprimă
prin spaţiu spart să ne privim.

Apus


Opreşte umbra-n buza serii
ce-n neguri dense s-a prelins
prin galbenul năduf al verii
şi bulgărul uscat, încins.

Pictează-mi în apus zenitul,
de ochi străini în nopţi răpus,
să fie pînză infinitul
pe gura gîndului nespus.

Topindu-ne în primul astru
ca pe un măr să-l împărţim
şi pe al clipelor dezastru
neresemnaţi să asfinţim
Vrăjiţi de cea din urmă rază
ca la-nceput ne-om accepta
lîngă finalul ce burează
prin toamna mea, prin iarna ta.

Infidelitate


La o răscruce de orbite
şi de galactici te aştept
în umbrele neprihănite
al cîntecului inocent.

Cu rouă să mă speli pe buze
nectarul tău să-mi dai să-l beu,
să-mi strîng din verbu-ţi călăuze
şi să mă mint că eşti al meu.

Să mă culegi de prin americi
cu ruga din chemarea mea,
cu-aromă dulce de duminici
şi cu răcoare de cişmea.

Trădat să mi te laşi de şoaptă-
frămîntul tîmplei să-mi divulgi,
să-mi ierţi bobocu-n poama coaptă
şi paşii efemeri prin fulgi.

Dar să nu crezi, căci o să doară
plecarea-n abur străveziu
cînd de o nouă primăvară
iar despuiată-oi vrea să fiu.

Aştept să vii...


Aştept să scrii, să suni, să vii-
o nebunie-n miez de noapte
atingere de vis să-mi fii,
aroma patimii din şoapte.

Să-mi fii ursitul din ghioc
cînd strîng polenul din cuvinte,
turnînd în vene aprig foc
cu insistenţă să te-ncînte.

Cu pas de zbor prin labirint
ce-l port, să mă conduci de mînă
spre capătul de infinit
sorbind fiori dintr-o fîntînă.

Şi rătăciţi în căutări
să-ţi fiu toiag, să-mi fii lumină,
dorit alean în eşuări
şi pauză după cortină.

Aştept să vii să mă găsesc
cînd fug să mă ascund de sine,
ninsori din lacrimă cînd cresc,
cînd nechemat suspinul vine...

Aştept...

...pe sfoară


Să nu mă cauţi, plec în noaptea
ce-ai aşternut pe pleoapa mea
s-o anulezi, asemeni cartea
cînd încă buchia-şi gemea.

Mă poticnesc de negrul şoaptei
căci umbra proaspătă-ţi găsesc
cu serenade-n poarta altei
şi fug să nu te mai cerşesc,

cu nebunia-mi zbuciumată
din călimara ce-a secat-
ieri îmi era o nestemată,
azi în negănd s-a ferecat.

Şi pe furiş se mai strecoară
cercînd crescendo în minor,
lucid trăgîndu-se pe sfoară
spre curcubeu de după nor.

Poem nescris


Din golul rămas
la plecarea-ţi în clipa
ce-a rupt infinitul
în ieri şi... nimic,
mă-nvăluie ger
să-mi îngheţe aripa,
să-mi rupă peniţa
de zbor să nu zic,
să-mi caut un rost,
să mă-nalţ ca odată
căci gîndu-mi tînjeşte
orfan de-al tău dor
zgîrcit,
ce lăsa
rareori cîte-o şoaptă
să-mplînte în lutu-mi
vitalul fior...

Adînc am săpat
şi mi-e pat arătura
să pot să te-ncînt
din nesomn cu nou vis
căci arde-n arsura
sărutului gura
şi doare cerneala
-n poemul nescris.

Un Nume...


Mai răsfoiesc prin cronici
un ieri pelerin
cînd mai erai în mine
Iubite-Străin,
căci te dorea aproape
pustiu-mi dresat
şi oploşit în casa-mi
de muză chemat.

Te culegeam din buchii
cunună să-mi fac,
să mă gătesc mireasă
în vis să mă plac.
Şi-n luna cea de miere
natură să-mi stai
înveşnicit în pînza-mi
din "gura de rai".

Dar gînduri paralele
din vechi labirint
au exilat în spaimă
fiori ce nu mint
să lunece-n clepsidră
poimîinii uşor,
să nu cunoşti arsura
de virusul "dor".

Şi mijlocul de iarnă
în soare turnat
durerea-nmuguririi
în mine-a-ngheţat.
Şi unic e lăstarul
ce viu a rămas
cu nume Fără Nume...
În mine îl las.

Сuvinte excluse


Suspendată-n hău- orbita mea
stele în cădere- gîndul sună...
Ciută în prerie te chema
nebunia-mi despre Noi să-ţi spună.

Dar persoana-ntîi e la plural
numai în cutiile poştale,
spre regret,excluse în banal
de sarcasm din prejudicii goale.

Şi-am redus un verb- "a aştepta"
dintr-un zilnic DEX de-activitate
căci nu pot să las pe cartea ta
despre zboru-mi disperări sărate.

Am înlăturat şi-un substantiv-
gura-mi mută e deacum cuminte
căci nu mai pictez cu vocativ
pe-a ta pînză: "te aştept iubite..."

Trădarea clipei


Din cearcănele bolţii plumburii
mă plouă cu nesomn trădarea clipei,
căci au căzut chemările-mi tîrzii
sub zvîcnetul din urmă a aripei.

Sorbii din călimara de cristal
înghiţituri de curiozitate-
un start neînsemnat, trăind final
în patima dorinţei resemnate.

Şi-ar fi: Ok! (ca ultimul răspuns),
dar suspendată-s într-un strop de rouă
ce caută cădere în opus
din neintegritatea mea- sunt două.

Căci ieri iubeam, azi trecem paralel
prin TU...Dualitatea-i vinovată
că iar sunt prinse muzele-n duel
şi iar de fuga clipei sunt trădată.

Voi învăţa...


Cu pensula speranţei îmi pictez
în curcubeu şi zori-de-zi muiată,
o pată caldă-n ger să implantez,
în iarna, de plecarea ta uitată.

Şi pas cu pas, ca după accident,
voi învăţa din nou să merg prin vise,
să scriu alt chip în doru-mi violent
ce-mi ţine încă pleoapele închise.

Voi învăţa alt nume să şoptesc,
găsind că de chemări e dulce gura,
din febră să culeg un alt "iubesc"
ce va-nteţi în firea mea arsura.

Şi-atunci te voi lăsa furat de timp,
ce-mi va aduce tratament- uitarea
şi un alt "zeu" va creşte pe Olimp
în lacrima-mi înţelenind cărarea.

Victoria ta


Ai plecat cu furtuna din mine
şi din pulsu-mi vulcanu-ai furat,
nu-s nici nori,nici apusuri senine,
nu-s nici zile,nici nopţi. Te-au urmat.

Am rămas ca nisipu-n clepsidră,
lunecînd înainte-napoi,
clipa cearcă-n absurd să mă prindă
rimă-n vers potrivind pentru "noi".

Dar cerneala-ngheţată-i în vene,
cîmpul alb cu verb mut presărat,
pînza ceţei îmbracă pe gene
curcubeu transparent şi sărat.

Nu vrea gura-mi să cheme: "iubite..."
E victoria ta... e final.
Fără dor, fără şoaptă, cuminte-
o bărcuţă uitată pe val.

joi, 25 martie 2010

Acceptă-mă


Atît de puţin- o privire
şi-un zîmbet în şoapta-mi aştept
să pot defini: Fericire!
şi iarna-n destin să accept.

S-aleg din cenuşă scînteia
vitală şi-n lacrima mea,
ce poate aduce femeia
din fulgul căzut de sub stea.

Şi tu să consimţi-Ghicitoare!
Să nu te sforţezi să-nţelegi,
căci doamnă, copil,vrăjitoare
şi taină- pe toate s-alegi,

de vrei să mă ai o integră,
găseşte-mă-n gîndul ştrengar,
în sloi de gheţar şi în febră-
căci truda nu-ţi las înzădar.

Timp grăbit


S-a răcit cafeaua,
cerul s-a urcat
în lumina zilei.
Tu rămîi plecat.
Gîndul meu te cheamă,
ochii scotocesc
depărtarea mută.
Nu te mai găsesc.

E singurătate
scris pe orizont-
în pustiu de gheaţă
tălpile îmi port.
Căci te-ai dus din sine
să nu fii al meu.
Din cafeaua rece
negru-amarul beu.

Însă îţi reflectă
geamul al tău spus,
torn în ceşti cafeaua
ziua-i cînd spre-apus.
Şi scrutez viteza
timpului grăbit.
Vino, sunt doar Clipe
să-mi mai fii Iubit.

Închisoare


S-a rupt văzduhu-n două,
stau în spărtura lui,
nu ninge nici nu plouă,
nici palma-ţi caldă nu-i.

Îndepărtat e cerul,
polen lipseşte-n flori,
tristeţea mi-e străjerul,
pe pînză nu-s culori.

Nu-ţi mai ating privirea
cu patima din gînd,
nu-şi caută menirea
cuvintele în cînt.

Căci stă la închisoare
chemarea ce-o şoptesc.
Ce mult nevorba doare
din geamătul: Iubesc...

Parc pustiu


Nu te-am găsit iubite,
azi parcul e pustiu,
trist picură cerneala
pe cîmpul argintiu,
căci nu se mai aude
cum buchia-ţi din gînd
se joacă sub peniţă
metafora turnînd.

Amarul nu-mi divulgă,
nici zîmbetul senin,
nici chin ce te frămîntă,
nici gustul în venin.
Şi nici iubirea jună
în fruct tîrziu,răscopt,
nici rima ce încîntă
cu tainicul ei port.

Îmi plec durerea mută
de marşul funerar,
tăcerea toarnă ceaţă
în centru de chenar.
Şi strigă aşteptarea:
"De ce nu te găsesc?
Cînd vii în parcul nostru?
Doar ştii cum te iubesc..."

Iubiţi


Nu încetez să te aştept
în verdele din curcubeu,
cruzimea legilor accept-
că doar prin cer poţi fi al meu.

Şi în povestea din destin
un cînt să scriem despre noi
cu pana albului din crin
şi cu văzduhul după ploi.

Să revenim trecînd de veac,
lîngă eternul ce-l purtăm
şi-l reflectăm pe-al filei lac
cînd taina slovei căutăm.

Că-n frămîntările de gînd
suntem de-o soartă împletiţi,
cînd ne găsim pe verb, în rînd
de stih, atunci suntem Iubiţi.

Rudiment


Alergi prin praf de clipe moarte,
povaţa lor supus asculţi,
apoi la mine vii în noapte
feeric,ca să mă săruţi.

Te legi de mîini şi de picioare
cu griji ce au a putrezi,
dar doru-mi dai să te-nfioare
şi-l chemi la capătul de zi.

Te-ascunzi de verdele din vară
în frigul iernii resemnat,
dar mă primeşti să scriu cu pară
în zborul tău întemniţat.

Să dai un strop de nemurire
fragmentului adolescent,
ce neexclus rămîne-n fire-
e rudimentul în poet.

Sărut prin Univers


Revin la sărutu-şi zgîrcit
prin spaţiu,
în verb ce-mi dezmiardă
suspinul din dor, zăbrelit,
rănit de-al destinului spadă.

Răspunsu-mi e zîmbetul ud,
căci stă între noi Universul
ce nu-mi dă să văd,să aud
cum legeni cu buzele versul.

Deaceia la fraza-ţi revin
să-ţi fiu pe o clipă iubită,
să sorb din cuvîntul senin-
iubire ce-o simt infinită.

Din nou mă ating de sărut
ascuns printre şoapte zgîrcite.
Te rog să mai spui,să ascult
cum gura-ţi dezmiardă, iubite.

Mai aproape...


Spre-a veni mai aproape de tine-
de povestea din ieri te dezbrac,
de-al tău veac,fericiri şi suspine
şi-n ograda mea casă îţi fac.

De poveri îţi spăl ochii şi fruntea,
din celule cătuşele-ţi scot,
spre regrete, în mare-arunc puntea
să-ţi înlătur tristeţea din port.

Pe o clipă-ţi fac leagăn uitarea,
pe retină să-nscrii dorul meu
să-nsoţeşti ca o umbră chemarea
cu răspuns precum demon sau zeu.

Şi în loc să opresc veşnicia
pe-a ta gură şoptind: te iubesc...
În priviri să-ţi citesc poezia
şi în ea chipul meu să găsesc.

Originea poeziei


Din sine rup celule să înşir
mărgăritare-n cînturi pentru tine,
în ele-apoi privirile-ţi admir
de pasiune şi-ncîntare pline.

Nedumerit şi neîncrezător,
îmbraci şi scoţi comoara din chemare
şi cerci să înţelegi,la ce zic "dor"
şi cum e cînd o nedurere doare.

Ştiu, ţi-am impus război imperial
în cugetul şi inima cuminte
şi-aştepţi în nebunia mea final,
cînd perlele neapărat m-or vinde.

Nu ştiu, iubite cînd... Am alt răspuns:
tu ai trezit sub geamăt veşnicia,
şi în singurătatea-mi ai adus
din doru-mi către tine- Poezia.

Întîlnire


Spre tine, iubite-mi aştern
din buchii alese cărare
să vii la-ntîlnire-n catren
căci dor mi-e de-a ta sărutare.

Din verbe obrazu-ţi pictez
şi ochii cu fundul în mare,
pe frunte un vis să aşez,
să fie în noapte-alinare.

Să fii pe o clipă nebun
pe perna ţesută de muze,
de patimă-n taină să-ţi spun-
(conceptul cărunt n-o s-acuze?).

Apoi să-ţi divulg... "Te iubesc...
de braţu-ţi mă vreau dizolvată,
în sine un gol să-nvelesc
cu şoapta din tine furată."