Pe ruine toamna ne-a găsit,
visele s-au transformat în zdrenţe,
lunecând dintr-un destin ursit
în lăcaş de noapte şi tristeţe.
Încercam din cioburi a-nchega
sărbători de şoapte mincinoase
într-un snop furtuna când lega
căi de pe orbite veninoase.
Dar ghiocul cursă ne-a întins-
aşchii s-au înfipt în miez de boltă,
din fiori pojarul că au stins
în priviri lăsând o udă notă.
Geamăt mut în zâmbet fals încui
nor de fulgi culeg în primăvară
înghiţind apusul amărui...
şi din dor te smulg să nu mai doară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu