Tu azi deacum respiri a primăvară,
în fulgi grăbiţi privirea eu îmi moi
şi te aştept în noapte fără seară
sub cer fără ninsori şi fără ploi,
la margine de spaţiu şi tăcere,
într-un fragment de infinit în timp,
în strop ce nu învie şi nu piere,
într-o imagine pictată fără chip.
Şi în venirea ta întîrziată
(cu toată nerăbdarea ce-o tăiesc),
din curcubeul meu smulgînd o pată,
răpeşti portocaliul ştrengăresc.
Căci tu respiri cu vînt de primăvară
cînd iarna ninge-n doru-mi despuiat
să te răpuie-n mine ca o fiară,
ce din a ta nevorbă a-nviat.
Dar tu revii în ciuda nechemării
căci aşteptarea nu am dezvăţat-
declar capitulare depărtării
şi timpului în gînd întemniţat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu