E prea tîrziu,
nu e deacum nici toamnă
să te mai chem.
Pe dor te-mbrac icoană,
să îţi ating
cu clocotul din noapte
doar umbra ta
ce-mi dai s-o sorb din şoapte.
Cînd mă cuprinzi
să părăseşti peronul,
mă mai reţin
căci uiţi în mine clonul
să-l mai iubesc
în patul poeziei,
să uit,să uiţi
că-s braţele stihiei.
Şi în delir
privirea-ţi mă desfată
din ciob de cer
să-i dau destinul plată.
Ca să rămîn
pe-a ta icoană umbră
cerşind lumini
pentru cetatea-mi sumbră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu