Să nu mă cauţi, plec în noaptea
ce-ai aşternut pe pleoapa mea
s-o anulezi, asemeni cartea
cînd încă buchia-şi gemea.
Mă poticnesc de negrul şoaptei
căci umbra proaspătă-ţi găsesc
cu serenade-n poarta altei
şi fug să nu te mai cerşesc,
cu nebunia-mi zbuciumată
din călimara ce-a secat-
ieri îmi era o nestemată,
azi în negănd s-a ferecat.
Şi pe furiş se mai strecoară
cercînd crescendo în minor,
lucid trăgîndu-se pe sfoară
spre curcubeu de după nor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu