Pe zidul din nevorba ta cuminte
îngîndurarea neagră o aştern ,
speranţa mea zădarnic să n-alinte
pe fila cărţii tale cînd mă cern.
Cerc să găsesc prin roua presărată
de rodul frunţii tale în nesomn
chemare din pruncia ta curată
ce ţi-e toiag în zbuciumul de domn.
Deşertul să-l stropesc, să dea în floare
de fantezii cunună să-mpletesc,
cu visul meu minciuna-ţi să se-nsoare
jucîndu-şi nunta într-un cort ceresc.
Dar mă lovesc de pauza finală
dintr-o poveste fără "va urma",
căci rima ta într-un costum de gală
nădejdea nebuniei va curma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu