Nici braţul nu-ţi cunosc,
dar îi simţesc căldura,
căci a aprins deja
în firea mea arsura...
Nici ochii...Nu sunt trişti?
Îţi sunt căprui?Albaştri?
Mă urmăresc de sus.
Vreau să-i sărut...Sunt aştri.
Nici buzele...Zîmbesc?
Mă tot ating cu şoapta
să-mi smulgă "te iubesc"
cînd ne uneşte Poarta.
Dar ştiu cum zbori prin fulgi,
cum prinzi în braţe stele,
cum orhidei aduci
şi speri că-ţi sunt fidele.
Cum te frămînţi pe sol
şi perna ţi-e altarul,
agheasma împărţind
îţi laşi numai amarul.
Mai ştiu că îmi eşti scump,
că-mi eşti atît de-aproape-
făr-spaţiu,fără timp
şi fără chip sub pleoape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu