Revin la sărutu-şi zgîrcit
prin spaţiu,
în verb ce-mi dezmiardă
suspinul din dor, zăbrelit,
rănit de-al destinului spadă.
Răspunsu-mi e zîmbetul ud,
căci stă între noi Universul
ce nu-mi dă să văd,să aud
cum legeni cu buzele versul.
Deaceia la fraza-ţi revin
să-ţi fiu pe o clipă iubită,
să sorb din cuvîntul senin-
iubire ce-o simt infinită.
Din nou mă ating de sărut
ascuns printre şoapte zgîrcite.
Te rog să mai spui,să ascult
cum gura-ţi dezmiardă, iubite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu