Păcat

Sunt soră geamănă cu ploaia
din abur ce-a crescut din Prut,
dar a lăsat s-o ia vîntoaia
făr-dezmierdare şi sărut.

Tot picurînd să potolească
arsura-n dorul amputat
ce n-a-nvăţat să contenească
păşind prin veacul despuiat.

Cercînd să uite de pedeapsă
se-aruncă zilnic în păcat
sub şoapta-ţi tandră ce se lasă
pe chip şi cuget despicat.

Şi se desfată- o mireasă-
dar nu pe patul conjugal,
zăcînd în efemera plasă
cu-ambiţii de palat regal.

Şi cu nădejde să revină
în miez de nucă întregit
din închisoare fără vină
forţînd destinul amăgit.