Nu te-am găsit iubite,
azi parcul e pustiu,
trist picură cerneala
pe cîmpul argintiu,
căci nu se mai aude
cum buchia-ţi din gînd
se joacă sub peniţă
metafora turnînd.
Amarul nu-mi divulgă,
nici zîmbetul senin,
nici chin ce te frămîntă,
nici gustul în venin.
Şi nici iubirea jună
în fruct tîrziu,răscopt,
nici rima ce încîntă
cu tainicul ei port.
Îmi plec durerea mută
de marşul funerar,
tăcerea toarnă ceaţă
în centru de chenar.
Şi strigă aşteptarea:
"De ce nu te găsesc?
Cînd vii în parcul nostru?
Doar ştii cum te iubesc..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu