Măcinată-s de-ndoieli...Aştept.
Ţi-aud paşii.Poate vii spre mine?
Sau prin sine-alergi tăcut, discret
Şi-ascult vîntul iernii nu suspine.
Iar chemarea-ţi,nu-i decît ecou
dintr-un verb prelins de sub peniţă
şi deacum nu eşti,dar cerc din nou
să tă inventez ca pe-o credinţă.
Sau aripă eşti,ce îmi lipsea
şi-mi fu zborul cu căderi în vrilă,
sau fragment din conştiinţa mea
să găsesc în Doamnă o copilă.
Căci te simt,dar totuşi mă-ndoiesc,
dacă îţi răpun integritatea
cu al meu "aştept" şi-al meu "iubesc"
şi în sine vei închide cartea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu