Poem nescris

Din golul rămas
la plecarea-ţi în clipa
ce-a rupt infinitul
în ieri şi... nimic,
mă-nvăluie ger
să-mi îngheţe aripa,
să-mi rupă peniţa
de zbor să nu zic,
să-mi caut un rost,
să mă-nalţ ca odată
căci gîndu-mi tînjeşte
orfan de-al tău dor
zgîrcit,
ce lăsa
rareori cîte-o şoaptă
să-mplînte în lutu-mi
vitalul fior...

Adînc am săpat
şi mi-e pat arătura
să pot să te-ncînt
din nesomn cu nou vis
căci arde-n arsura
sărutului gura
şi doare cerneala
-n poemul nescris.