Deacuma străin
dar al meu ai rămas,
căci dorul nu vrea
să accepte popas
şi chiar de-a crescut
un obstacol în plus,
puţin să te uit,
că exişti- mi-e deajuns.
O vorbă să schimb
cu suspinu-n priviri,
cu vis să te chem
rime noi să-mi inspiri,
să ştiu că auzi
prin rafale de vers
şi-n seri să-mi permiţi
la cerneala-ţi acces.
Prin geam să zăresc
pe salteaua de nea
o noapte de-april
din colecţia ta,
să pot să trăiesc
acel unic păcat-
în strigăt etern
din nemoarte urcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu