Crima

Iubite, e o crimă-a mea iubire
că-ncerc să dau ce nu mai e al meu
şi fur de la destin o fericire
pe care o acuză Dumnezeu.

Eu toată sunt o pată de minciună
căci nu cunosc decît un adevăr,
însa de dorul tău devin nebună
şi muşc şi eu, şi tu al Evei măr.

Îmi tot promit să nu răspund chemării,
dar îţi văd chipul, vocea îţi aud
şi înţeleg că dată sunt pierzării,
să zac în febră. Unde să m-ascund?

Iubite, eşti dorit de-o infractoare
căci calc în "nu se poate" zi de zi"
şi bine-mi e, şi ah! ce crunt mă doare...
Să fug...dar fără tine cum voi fi???