Efemer

Demult în toamnă eu,
eşti mai în floare,
destinu-mi dă trofeu_
semn de-ntrebare...

Ispită dulce tu...
nedumerire.
Şi zilnic "da"şi "nu"
se luptă-n mine.

De mînă să te iau,
să fug.
Dar unde?
Mi-e frică că te vreau,
dor mă pătrunde,

Căci florile de mai
sunt efemere.
Voi implora:"mai stai..."
dar cum...cînd piere?

Ori poate să încerc...
(la ce mi-e toamna?)
cu tine...
-apoi să plec
să-mi stîmpăr rana.

Şi-n nopţile tîrzii
făr-somn,făr-lună,
în visul meu să vii
ca o furtună.

Să mai trăiesc din nou
un mai cu brumă
în ultimul tangou...

Ce-i,Doamne,glumă?