Un balaur mă muşcă
înverşunat,
de veninu-i mi-e trupul
încătuşat,
a pus laba pe faţa-mi
să nu zîmbesc,
să fiu lacrimă-n piatră
cît mai trăiesc.
Cerc să-l mint şi fac glume
pe sama mea
şi pe faţa-mi crispată
pun un ha! ha!
Atunci gheara sloboade,
rupe din os,
ca să-şi crească prin mine
ac veninos.
Şi în timpul ce curge
vina ce-o am,
să mă pună în zidu-i
an după an,
pîn devin moviliţă
în cimitir,
să beau numai otravă
veacuri în şir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu