vineri, 19 martie 2010

Vin să te-ntreb...


Vin să te-ntreb...
dar mai ascult...
poate mai zici...
n-ai spus demult,
şi nu ştiu vorba cum să-ncep,
la rime doar mă mai pricep.

Vin să te-ntreb
cum e? e bine?
S-au spus destul ca să aline
pustiul?
că demult nu plouă,
nu a căzut nici bob de rouă.

Vin să te-ntreb...
să-ţi spun,
mi-e dor
în cel abis să mai cobor,
ce e îngemănat cu cerul
dar...
unde-ascuns e adevărul?

Vin să-ţi vorbesc...
Vin să-i vorbesc...
Dar ce cuvinte să găsesc
cînd toate spuse-au fost de-acum...
A fost pojar.
A fost şi scrum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu