vineri, 19 martie 2010

Ai venit...


Ieri mi-a vorbit tăcerea ta
cu-o frază-n monitor.
Sau a fost iar durerea mea
ce a crescut din dor?

Sau ai venit să-mi uşurezi
povara ce o duc?
Sau eu doresc să incetezi
să-mi fii în carnea-mi plug?

Sau ai venit să nu te uit,
ţi-e cald în dorul meu?
Sau eu venirea ta am vrut,
din roua ta să beu?

Sau ai venit că mi-ai iertat
tîrziul "Te iubesc"?
Sau nu-ncetez de aşteptat
să vii, să mai trăiesc?

Sau ai venit că vrei să-ţi iert
suspinu-mi că-ai tacut?
Ah, de-ai veni... ah, cum aştept...

Insă tăceri ascult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu