Opt cuvinte, aici, grămăjoară,
vin din nou să le-ascult, să mă doară.
Că nu pot, că nu vreau să le uit.
E o milă-n raspunsul tău mut?
Nişte buchii... Ce dulci! Le ating.
Mă mîngîie, ma cheamă, mă frig,
îmi iau anii şi veacuri îmi dau,
în a lor stăpînire mă au.
Poate tu (poate nu), le-ai rostit,
Poate-un dor s-a cerut auzit,
Poate vreau adevarul să-l ştiu...
Dar nu azi. Te mai chem. Îţi mai scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu