Alerg

Iubitul meu,miracol efemer,
mă probozeşte sol,mă ceartă cer,
iar eu păşesc ca pe teren minat.
Mai stau,dar nu e mult,căci simt cum cad.

Şi-mi spun înţelepciunile din mine:
"Păzea!Să fugi,că cine-o să-ţi aline
ruinile din dorul tău zdrobit?
Sau speri,naivo,la un infinit?"

Ba,ştiu cum e cînd ruptă sunt făşii,
cînd visul şi realu-i ţăndări mii.
Dar vreau să mă culeg încă odată--
n-am de ales,pentru iubire-i plată.

Spre tine-alerg,iubite.Eşti departe.
Să te cuprind...mi-s braţele deşarte.
Iar ce va fi apoi...vom ştie mîine--
azi nu contează,vreau să fiu cu tine.