luni, 22 martie 2010

Cătuşe


La mîini şi la picioare
am cătuşe,
dar vreau aripi,
sub tălpi îmi cresc brînduşe,
căci în privirea ta
-i plesnit de muguri
şi mă îmbată,
ca un vin de struguri.

Şi nu-mi mai pasă
că sunt legi nescrise,
că in clepsidră
clipele-mi sunt prinse,
că fericirea
nu e fără plată...
Dar...nici un pas,
căci sunt încătuşată.

Aş transforma un azi
în veşnicie,
să mint realitatea
ce mă ştie,
să uit că după noapte
vine mîine...
Dar am cătuşe
care cresc din mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu