
De ce-ai venit? (îmi este frică)
Din mine iar să mă răpeşti?
Din nou pustie,singurică
şi moartă, de mă părăseşti.
De ce-ai venit? trecuse-aproape
sau mă deprinsem cum durea,
mă resemnasem, eram noapte,
eram ascunsă-n carnea mea.
De ce-ai venit? nu ştii cum doare?
caci mîine pleci, nu eşti al meu,
cum mi-e, ştii, alta că te are?
Sau ai venit să am şi eu?
De ce-ai venit? atunci revino
sau nu pleca, aici rămîi
şi cum mi-ai fost, şi cum mi-eşti, vino,
Durerea-mi şi balsam să-mi fii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu