Îndepărtare

În casa mea-i atîta toamnă...
Nu mă-nţelegi
nu te-nţeleg,
şterg ploaia genele ce-mi scaldă.
Dar cum din mine să te şterg?

Îţi răsfoiesc atent cuvîntul
cînd dulce
cînd un pic amar,
cînd îndrăzneţ,
ba chiar obraznic,
ba îmi vorbeşti ca un ştrengar.

şi-mi e atît de drag
şi-aproape
că mă îndeamnă să-l sărut.
Mă-mbrăţişezi
cu şoapte calde
cînd mierea buzelor ascult.

Dar supărat eşti
şi necazul
mă chinuie cu vocea ta,
şi-aş vrea de pieptu-mi
să te-apropii
să smulg tot ce te-ar întrista.

Şi să te chem iar cu "iubite"
tu al meu nume să-l dezmierzi
cum numai tu îmi zici
(ţii minte?)...
Dar nu mai vii.
Te-ndepărtezi.