Omorîtă

M-ai omorît tu zilnic
treptat,
cîte puţin,
Sau n-ai vrut să mă doară,
sau aşteptai să vin...
Sau îmi spuneai o taină
dar eu nu auzeam,
Sau tu plîngeai...
nebuna de mine, eu loveam.

Şi astăzi uite-s moartă,
mi-e sufletul blocat
pe-un syte fără de nume
în monitor uitat,
Şi-ncepe să-amuţească
cel vers ce te ştia,
cînd ne ţineam de mînă
şi-un cer ne ocrotea.

Acum suntem extreme
acelui infinit
ce-l căutam de-o viaţă
aici de l-am găsit.
Dar piere Universul,
nu-mi pasă, pier şi eu...
Ce-a fost?
Destin?
Pedeapsă?
De ce taci, Dumnezeu?