Plecarea ta

Prea tare-i solul
fără zbor,
prea larg-
după a ta plecare,
prea toamnă făr-
de tine dor,
prea frig
în calea spre uitare.

Şi sub peniţă
e pustiu
precum în inimă
şi-n casă...
Să mă prefac
că nu te ştiu,
cu amintirea
să joc farsă.

Şi din oglindă
să mă smulg-
de vină ea e,
trădătoarea,
căci mi-a-mpletit
în păr un fulg
să nu pot
să-ţi ascult chemarea.

Şi mi-e atît de strîmt Aici
cu-a ta tăcută suparare.
Şi-apoi...
ce ai putea să zici?
Căci "Nu" rămîne,
iar el doare.