O revenire

Te mai aştept.
Deşi...
la ce să vii?
Ştiu,
îmi vei rupe inima în două,
m-am resemnat
cu-arţarii aurii
şi făr-umbrelă.
De o lună plouă.

Voi obosi de aşteptat,
şi-atunci
vei trece-ntîmplător pe-aici
sau poate
privirea-n urmă
vei dori s-arunci,
să-ţi aminteşti
de unica cea noapte
ce nu a fost.
Să mă învinuieşti
că am fugit
în cea din urmă clipă.
Regrete sau reproşuri-
sunt fireşti...
Tîrziu de-acum,
zadarnică risipă
de vorbe şi speranţe,
s-au trecut_
cenuşă doar
de tristă amintire.

Ce nu a fost
să-nscriem la "pierdut"
şi fără rost
ar fi
o revenire.