
Suspinu-ţi mă-ndoaie,
mă frînge
să plîng
cu stropi de cerneală
pe para-ţi
s-o stîng,
dar ţie nu-ţi pasă,
îţi mîngîi durerea,
din ea nu cedezi
nici un of!
Ţi-e averea!
Nu vrei să auzi
nici de strigăt
nici şoaptă,
în praful din drum stau,
ţi-e poarta-ncuiată
să poţi să gemi:"singurrr..."
Încerc să te chem.
De gheaţa tîcerii să fug...
Da.Mă tem.
Căci uiţi,
sunt şi eu precum tu,
strop de cer
din altă sistemă căzută
în ger
şi cald cerc să-ţi fie
şi mie,
dar tu...
Prea mult ai fost singur,
răspunsul tău:"nu!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu