Că ai crescut în glastra mea,
crezi,vinovat e cineva?
Eu te simţeam,erai sădit
în labirintu-mi părăsit.
Şi mută-am fost nu doar o viaţă,
s-a risipit a mea verdeaţă
şi de-i devreme sau tîrziu
nu-mi pasă.Nici nu vreau să ştiu.
Mi-e iar grădina înflorită,
crenguţa-n mine-mbobocită-
izvor de-aromă şi culori.
Din nou adolescenţi fiori.
Şi-mi e puţin,dar şi prea mult,
căci este tot ce mi-aş fi vrut-
Să ştiu în Univers că eşti
şi curcubeu sub tălpi îmi creşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu