Destin

Apusuri infinit de multe
şi zori-de-ziuă am avut,
mai cerc să-ţi spun,să mă asculte
gheţaru-n tine surdo-mut,

despre-un pojar ce-l port în mine
ce mistuie-al meu sol,spre zbor,
mă tot îndeamnă şi-n ruine
din căutarea mea cobor.

Că-ţi este şoapta mea străină,
nu-ţi sunt decît un boţ de lut,
fiinţă de nimicuri plină,
fără de sens.
Eşti tu prea mult.

Vin lîngă tine,dar orfană,
cu sufletul pustiu rămîn...
Să caut iar încerc sub pană
cel TU,ce-mi este nestrăin.

Că-mi este frig la tine-n braţe,
chemarea ta doar îţi auzi.
Şi visele ca nişte hoaţe
mă fură.
Da mi-s ochii uzi.